marți, 26 aprilie 2016

COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea volumului ”Artă participativă în școli. Culegere de bune practici” și a filmului documentar”Dă culoare școlii tale!”

Asociația Komunitas vă invită marți, 26 aprilie, începând cu ora 18:00, la Arcub, Hanul Gabroveni (strada Lipscani 84-90 - sala ”Cafenea”) la evenimentul final al proiectului educațional ”Dă culoare școlii tale!”, derulat în perioada 01.09.2015 – 30.04.2016.

Evenimentul va cuprinde lansarea volumului  ”Artă participativă în școli. Culegere de bune practici” și prezentarea, în premieră, a filmului documentar al proiectului.

Volumul ”Artă participativă în școli. Culegere de bune practici” cuprinde descrierea etapelor de derulare a proiectului în cele  7 școli pilot, alături de secțiuni scrise de Anca Tîrcă, Mircea Toma și Miruna Tîrcă pe teme legate de educație, artă participativă, drepturile omului și transformarea creativă a spațiilor școlare.

Filmul documentar este realizat de regizorul Vlad Petri și cuprinde imagini de la principalele activități ale proiectului, interviuri atât cu beneficiarii, cât și cu o parte dintre membrii echipei de proiect.

Proiectul ”Dă culoare școlii tale!” și-a propus să creeze un model pilot inovator de program de artă participativă de tip pictură murală, în care peste 100 de tineri din șapte școli situate în 5 localități din România au lucrat împreună cu artiști și facilitatori în proiecte artistice colective, care au exprimat valori democratice și au încurajat diversitatea culturală și de perspective.

Printre rezultatele proiectului se numără realizarea a șapte picturi murale colective de mari dimensiuni pe teme ce țin de valori democratice, lansarea site-ului educațional www.scolicreative.ro, implicarea a peste 100 de elevi în activități artistice, realizarea unui film documentar și a unei culegeri  de bune practici, testarea unui model pilot ce poate constitui în viitor un punct de pornire pentru programe complexe, cu o cuprindere mai amplă la nivel național.

Proiectul s-a derulat în parteneriat cu Centrul pentru Educație și Formare Sintagma, Asociația Colectiv A (Cluj) și Asociația KulturTrip (TârguMureș) și a fost finanțat prin granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org, www.fondong.fdsc.ro.  

Asociaţia Komunitas este o organizaţie nonguvernamentală înfiinţată în anul 2006, care se dorește a fi un laborator interdisciplinar socio-antropologic și educațional. Activitățile asociației de-a lungul anilor s-au structurat în jurul unor problematici precum educație nonformală pentru tineri, cercetare și educație urbană, dezvoltare comunitară și activare a spațiilor publice, artă participativă și educație prin artă, promovarea cetățeniei active, sprijinirea rețelelor locale de activism urban.

Parteneri media: Asociația Zeppelin, Arcub, România Pozitivă, Modernism, Sub 25, Cultura în educație, B365, Spații Urbane în Acțiune.

Detalii suplimentare se găsesc pe pagina de Facebook și pe site-ul proiectului:
https://www.facebook.com/artaparticipativa/
http://scolicreative.ro/

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactați la: proiecte.komunitas@gmail.com



vineri, 26 februarie 2016

COMUNICAT DE PRESĂ / Lansare site educațional ”Școli creative”

Asociația Komunitas anunță lansarea siteului www.scolicreative.ro, realizat în cadrul proiectului pilot de artă participativă ”Dă culoare școlii tale!”, care se derulează în 7 școli gimnaziale din 5 localități: București, Chitila, Conțești (jud. Teleorman), Râciu (jud. Mureș), Cluj.

Siteul pe care îl lansăm are un dublu obiectiv: de a promova proiectul ”Dă culoare școlii tale!” și de a sintetiza principalele proiecte ale organizației, care au produs transformări creative și participative ale unor spații din diverse școli și licee – proiecte care alcătuiesc programul educațional ”Școli creative”, marca Asociația Komunitas.

S-a demonstrat că un mediu fizic vesel și plăcut joacă un rol important în îmbunătățirea atmosferei din școală și, ca urmare, a calității educației și a rezultatelor învățării. Considerat un fel de „al treilea profesor”, spațiul educațional îi „vorbește“ copilului prin ceea ce îi oferă ca posibilitate de acțiune și experiență. Cu cât elevii contribuie mai mult la îmbunătățirea spațiului din școala lor și au posibilitatea să își pună în practică propriile idei, cu atât mai mult se vor simți și ei proprietarii locului și vor aprecia schimbările făcute și eforturile depuse.



Momentan, în cadrul programului ”Școli creative”, derulăm proiectul ”Dă culoare școlii tale!”, un proiect pilot de artă participativă de tip pictură murală în școli, care își propune să antreneze elevi, profesori și artiști plastici în vederea realizării în echipă a unor intervenții artistice în spațiul școlilor, pe teme ce țin de drepturile omului.

 „Dă culoare școlii tale!” își propune să creeze un model pilot inovator de program de artă participativă de tip pictură murală, în care 105 tineri, șapte profesori din șapte școli din România și șapte artiști plastici vor lucra împreuna în proiecte artistice colective care să exprime valori democratice și să încurajeze diversitatea culturală și de perspective. Proiectul va avea ca rezultat șapte picturi murale colective de mari dimensiuni, pe teme ce țin de valori democratice, antidiscriminare și drepturile copilului, 105 elevi cu abilități dezvoltate de participare civică, un film documentar, o culegere de bune practici și un model pilot ce poate constitui în viitor un punct de pornire pentru programe complexe, cu o cuprindere mai amplă la nivel național.

Proiectul „Dă culoare școlii tale!” este derulat de Asociația Komunitas în perioada 1 septembrie 2015 – 30 aprilie 2016, în parteneriat cu Centrul pentru Educație și Formare Sintagma, Asociația Colectiv A (Cluj) și Asociația KulturTrip (Târgu Mureș).

Proiectul "Dă culoare școlii tale!" beneficiază de un grant finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin programul EEA Grants, administrat de Fondul ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați http://eeagrants.org si http://www.fondong.fdsc.ro.

Sponsori: StudentPlot, Policolor
Detalii suplimentare despre proiect:
http://www.asociatia-komunitas.ro
fb.com/ArtaParticipativa

Asociaţia Komunitas este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 2006, care se dorește a fi un laborator interdisciplinar socio-antropologic și educațional. Activitățile asociației de-a lungul anilor s-au structurat în jurul unor problematici precum educație nonformală pentru tineri, cercetare urbană, dezvoltare comunitară și activare a spațiilor publice, artă participativă și educație prin artă, promovarea cetățeniei active, sprijinirea rețelelor locale de activism urban.

Date de contact:
Asociația Komunitas
proiecte.komunitas@gmail.com

vineri, 25 decembrie 2015

Spații Urbane în Acțiune. Activare comunitară în cartierele de blocuri din București


A fost urcata online cartea ”Spații Urbane în Acțiune. Activare comunitară în cartierele de blocuri din București”- unul dintre materialele principale de diseminare a metodelor de lucru testate în cadrul proiectului ”Spații Urbane în Acțiune”, care s-a derulat pe o perioadă de 19 luni (mai 2014 – noiembrie 2015)

Publicația debutează cu o serie de articole de Bogdan Iancu, Anca Tîrcă și Ştefan Ghenciulescu, care teoretizează pe marginea subiectelor de interes ale inițiativei: cercetare socio-antropologică, activare/ recuperare a spațiilor publice și educație.

În partea a doua, publicația cuprinde o descriere a tuturor componentelor proiectului și a activităților sale.

În final, se prezintă proiecte şi iniţiative de activare comunitară din alte locuri: R-Urban (aaa, Paris), Parcul Zaikin (Oberliht, Chişinău), La Terenuri (Colectiv A, Cluj) şi CeRe (Bucureşti).Am publicat online cartea "Spatii Urbane in Actiune. Activare comunitara in cartierele de blocuri din Bucuresti”.

Cartea a fost publicata cu sprijinul Asociatiei Tranzit.ro si finantata printr-un grant primit de la Ordinul Arhitectilor din Romania. Ea poate fi gasita accesand linkul de mai jos. Va dorim lectura placuta si speram ca veti gasi o sursa de inspiratie in povestea proiectului nostru:

http://spatii-urbane.ro/ghid-de-proiect/

Dă culoare școlii tale! / Jurnal de lansare

Proiectul “Dă culoare școlii tale!” initiat de Asociatia Komunitas a fost lansat public printr-o conferință ce a avut loc în 5 noiembrie 2015 și care a fost găzduită cu generozitate de ARCUB Gabroveni.

Proiectul continuă direcția de lucru a Asociației Komunitas de a contribui la împuternicirea elevilor din școli gimnaziale și licee, prin implicarea lor în intervenții participative care au scopul de a schimba în bine, prin pași mici, mediul fizic școlar.

Au răspuns invitației noastre de a vorbi la acest eveniment Raluca Iacob (președintă a Asociației MetruCub – resurse pentru cultură și coordonatoare a proiectului "Susține cultura în educație"), Mircea Toma (președinte ActiveWatch și expert în drepturile omului) și Anca Tîrcă (specialistă în educație și coordonator al proiectului "Dă culoare școlii tale!").

Spre bucuria noastră, au participat mulți elevi, profesori, persoane din ONG-uri implicate în educație, public interesat, astfel că totul s-a transformat într-un eveniment-dezbatere în care s-au pus în discuție în mod cât se poate de deschis probleme ale școlii și ale modelului educațional predominant în școlile din România. Elevii s-au plâns de “aspectul comunist” și de mediul impersonal al școlilor, de faptul că părerile lor nu sunt ascultate sau că inițiativele lor sunt ignorate sau sunt percepute ca fiind “împotriva școlii”. Ne bucură tare mult implicarea directă a elevilor și încurajăm consultarea lor în procesul educațional, ca beneficiari direcți ai școlilor și ai actului educațional. Participarea elevilor în luarea deciziilor care îi afectează în mod atât de direct nu este doar naturală, dar încurajează și formarea lor în spiritul cetățeniei active, al gândirii critice și al abordării proactive. Lucrurile acestea nu se învață din cărți, ci încurajându-i să le exerseze fără a-i cenzura pe motiv că “noi suntem adulți și știm mai bine”.


Intervențiile invitaților au vizat o seamă de teme care constituie contextul proiectului: nevoia de programe culturale în școli, importanța transformării școlilor și pericolele discriminării, precum și adaptarea educației la timpurile pe care le trăim. Raluca Iacob ne-a povestit despre nevoia de programe culturale cu o dimeniune educațională în România, despre beneficiile participării la activități culturale la vârsta formării și despre proiectul “Susține cultura în educație”, pe care îl coordonează.  Deși există artiști sau organizații culturale care își doresc  să dezvolte programe în școli și deși există deschidere dinspre mediul educațional pentru astfel de programe, lucrurile de multe ori pur și simplu nu se întâmplă. Este nevoie de coordonare, de dezvoltarea unei rețele de profesioniști și organizații, de activități de formare pentru cei implicați, de elaborarea unor strategii și politici bazate pe studii și analize, de alcătuirea unor resurse despre practici în domeniu. Este o provocare atât pentru mediul cultural, cât și pentru cel educațional să dezvolte parteneriate creative pentru a susține prezența culturii în educație, iar inițiativele menite să scurtcircuiteze aceste dificultăți sunt de apreciat.

Mircea Toma a interacționat foarte natural cu elevii prezenți și i-a animat printr-o serie de întrebări-joc: “Să ridice mâna toți cei care se simt bine acasă!” (toate mânuțele erau pe sus); “Să ridice mâna toți cei care se simt la școala ca acasă!” (toate mânuțele erau jos); “Să ridice mâna toți cei care ar vrea să se simtă la școală ca acasă!” (din nou, toate mânuțele erau pe sus).  Odată lămurită problema importanței transformării școlilor, acesta i-a provocat pe elevi să se gândească la pericolele discriminării printr-o serie de exemple pe care încă le întâlnim adesea în societate ( “Asta nu e meserie pentru fete/ băieți.”). Cu bucurie am observat că cei mai tineri participanți la eveniment păreau mai convinși de egalitatea de gen decât societatea în ansamblul ei.

Anca Tîrcă le-a vorbit celor din public despre provocări și concepte contemporane în educație: trăsăturile generației “nativilor digitali”, “click’n go kids”, competențele de care e nevoie pentru a funcționa cu bine într-o lume aflată în schimbare rapidă și pe care școala trebuie să le dezvolte, exemple de inițiative educaționale de succes, noile roluri ale profesorului. Modelul “școlii ca o fabrică” (produs uniform, supunere, evaluare pentru conformitate), bazat pe paradigma tradițională a învățării, devenită irelevantă, trebuie înlocuit cu un model al “școlii ca o familie” (așteptări individuale diferențiate, cooperare, evaluare pentru progres), bazat pe o paradigmă modernă, actuală a învățării.


Ne-au bucurat și ne-au dat curaj prezența numeroasă și deschiderea cu care v-ați exprimat părerile. Promitem un proiect frumos și vă așteptăm și la evenimentele noastre viitoare.

Proiectul "Dă culoare școlii tale!" beneficiază de un grant în valoare de 72.473 EUR finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin programul EEA Grants, administrat de Fondul ONG în România. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a EEA Grants sau a Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați http://eeagrants.org și http://www.fondong.fdsc.ro.

Detalii suplimentare despre proiect:
www.asociatia-komunitas.ro 
fb.com/ArtaParticipativa

miercuri, 4 noiembrie 2015

Conferință de lansare a proiectului "Dă culoare școlii tale!"


Joi, 5 noiembrie 2015, începând cu ora 18:00, Asociația Komunitas vă invită să luați parte la conferința de lansare a proiectului "Dă culoare școlii tale!", care va avea loc în sala "Librărie" de la ARCUB Gabroveni (str. Lipscani nr. 84-90, cu corespondent în str. Gabroveni nr. 50-53).

"Dă culoare școlii tale!" este un proiect amplu de artă participativă, în cadrul căruia elevi, profesori și artiști vizuali vor realiza împreună picturi murale de mari dimensiuni în spațiul școlilor. Proiectul va fi implementat în șapte școli din București și județele Cluj, Ilfov, Mureș și Teleorman. Temele vizate de aceste intervenții țin de drepturile omului, incluziune socială, combaterea discursului discriminatoriu sau instigator la ură. Fiind primul proiect de acest gen din România, la finalul lui se va elabora un ghid de bune practici care să folosească tuturor celor interesați de dezvoltarea unor astfel de activități în viitor. Mai mult, după derularea unei faze pilot, Asociația Komunitas își propune să obțină sprijinul Ministerului Educației și Cercetării Științifice în scopul extinderii proiectului la nivel național.

Proiectul continuă direcția inițiată de Asociația Komunitas acum câțiva ani de a derula intervenții participative în cadrul școlilor, prin implicarea elevilor, având scopul de a contribui la îmbunătățirea mediului fizic școlar și la "împuternicirea" tinerilor.

La conferința de lansare vor vorbi Anca Tîrcă (specialistă în educație și coordonator al proiectului "Dă culoare școlii tale!"), Raluca Iacob (președintă a Asociației MetruCub – resurse pentru cultură și coordonatoare a proiectului "Susține cultura în educație") și Mircea Toma (președinte ActiveWatch și expert în drepturile omului). Intervențiile invitaților vor viza trei teme complementare obiectivelor proiectului și care sunt extrem de actuale și de mare interes: reperele și provocările învățării în și pentru secolul XXI, nevoia de educație prin artă în școli și importanța educației pentru drepturile omului și ale copilului. Va urma o discuție deschisă cu invitații, participanții la eveniment și echipa de proiect cu privire la implementarea proiectului "Dă culoare școlii tale!", la necesitatea unor abordări non-formale în educație, rolul activităților participative în formarea tinerilor și nevoia de activare și transformare a mediului fizic școlar într-unul mai prietenos.

Parteneri în proiect: Asociația Colectiv A (Cluj-Napoca), Asociația KulturTrip (Târgu Mureș) și Centrul pentru Educație și Formare Sintagma.

Parteneri media și de comunicare: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, B365.ro, Decât o Revistă, Gazeta de Artă Politică, Asociația MetruCub – resurse pentru cultură, Modernism.ro, România Pozitivă, SUB25, Zeppelin.

Detalii suplimentare despre proiect:
www.asociatia-komunitas.ro
fb.com/ArtaParticipativa

Proiectul "Dă culoare școlii tale!" beneficiază de un grant finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin programul EEA Grants, administrat de Fondul ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați http://eeagrants.org/ și http://www.fondong.fdsc.ro/ Răspunderea pentru conținutul proiectului aparține în exclusivitate Asociației Komunitas.

miercuri, 23 septembrie 2015

PIAȚA DE WEEKEND – mini-festival de cartier

de Miruna Tirca

Un domn din cartierul Timpuri Noi joacă tacticos table cu Dorin, un voluntar al Asociației Komunitas, în fosta piață sezonieră Dăbuleni, situată la intersecția străzilor Alexandru Vlahuță, Str. Dimitrie Anghel şi Str Stefan Octavian Iosif. Piața, de obicei goală, împrejmuită cu un gard de sârmă și încuiata, este acum deschisă, plină de oameni și frumos amenajată. În locul tarabelor care o populau acum câțiva ani, piața s-a umplut de oameni, corturi, mobilier urban, panouri de pictat și decorațiuni viu colorate din materiale textile. A rămas astfel pe toată durata weekend-ului 12-13 septembrie 2015, cu ocazia evenimentului comunitar ”Piața de weekend”, inițiat și organizat de asociație.
Domnul cu tablele petrece jucând câteva ore bune în prima zi; revine și a doua zi, iar când se pregătește să plece, îl vede pe Dorin și se hotărăște să mai stea, provocându-l la o nouă partidă. O fetiță colorează de zor cu pensula, pe unul din panourile de la zona Paint Party. Se învârte o după-masă întreagă pe lângă panouri, iar mama ei abia reușește să o  ducă acasă. Îi promite că a doua zi vor reveni. ”Venim direct de la școală, mami?” întreabă fetița iar mama ei îi spune că da. Din păcate, a doua zi noi nu vom mai fi, dar am hotărât să lăsăm panourile pentru pictat montate, alături de câteva pensule, vopsea și spraiuri, astfel încât copiii și adolescenții din cartier să mai poată experimenta cu ele. Cu această decizie este de acord și doamna Vera, administratoarea pieței.    
Câțiva cetățeni privesc cu binoclul spectacolul de stand up comedy, de la geamul vilei lor situate între blocuri. Câțiva voluntari se amuză de situație, de faptul că sunt atât de aproape de eveniment, dar au ales totuși să privească prin binoclu. Cu toate acestea, în cele din urmă cetățenii coboară și intră în vorbă cu organizatorii. ”Să știți că azi și ieri am dat sonorul încet la televizor, ca să ascult muzica voastră”, spune una dintre doamnele cu binoclul. ”Și azi am pus pariu cu fii-mea că aici e Garcea. Dar când am coborât, am văzut că nu e”. (referindu-se la stand-up comedy) ”Mă bucur că ați dat o pată de culoare cartierului”, încheie ea. Și noi ne bucurăm că au lăsat binoclul la o parte și au venit în piață.


Un grup de trei mămici discută între ele la Punctul de Informare, după ce și-au luat câte un exemplar din raportul de cercetare urbană ”Cartier de București”, pe care îl distribuim la eveniment. Una dintre ele întreabă insistent ”dar când mai veniți?”, iar alta îi răspunde serioasă: ”Dar putem să facem noi mămicile ceva aici, să ne organizăm, uite ce loc potrivit e”. Crește inima în noi după o asemenea replică. Aceeași mămică ne mulțumește pentru că i-am arătat ce potențial are această piață vacantă, sau cel puțin rar utilizată. O altă mămică adaugă: ”Bine că se întâmplă așa ceva, să mai capete copiii abilități, că la școală nu prea se întâmplă nimic...”
Mămicile care roiesc în piață și în părculețul din jurul acesteia își telefonează una alteia: ”Hai aici cu copilul, să pictați și să plantați!”. Ceea ce se și întâmplă – nu ducem lipsă de copii la ateliere, ei fiind prezenți în orice moment al evenimentului, până seara târziu.
O doamnă care ne povestește că este profesoară la un liceu tehnic ne spune: ”Sunteți niște tineri care îmi dați speranță”. Duminică, trei cetățeni diferiți cheamă, fiecare pe cont propriu, Poliția Comunitară, reclamând gălăgia din cartier. De fapt, ceea ce îi deranja era atelierul de tobe africane la care participau cu entuziasm mulți copii. Trei echipaje de poliție vin pe rând, cercetează, se prind repede care e treaba și raporteaza la superiori: ”Totul este în ordine aici, nu avem probleme”. Când unul dintre reclamanți trece pe lângă magazinul de la colțul străzii, bărbatul vânzătoarei, care ne simpatizează, îl gonește strigând la el: ”Du-te domne înapoi în cutia ta de chibrit, că ți-ai luat cutie de chibrit, nu parc și piață, ai înțeles?” Soția sa, vânzătoarea, le dă de știre tuturor curioșilor care îi trec pragul la magazin: ”Nu sunt de la Primărie, sunt de la Komunitas, o asociație”.





 Administratoarea unui bloc din zonă ne încurajează: ”Ce desene frumoase ați făcut! Ce bine că se întâmplă, în sfârșit, ceva cu piața. Bine că ați mai scos copiii de la laptop”. Un domn agitat fugărește copiii care joacă fotbal în preajma unei clădiri abandonate de lângă piață. Copiii ne povestesc că îi alearga adeseori inclusiv cu șipca, încercând să îi lovească. Câțiva colaboratori Komunitas se cațără pe clădirea cu pricina, pentru a face poze de sus întregului eveniment. Când coboară, nenea îi amenință și pe ei. Scoate telefonul și dă să cheme Poliția, pe motiv că s-a încălcat o proprietate privată, deși nu există garduri împrejmuitoare sau vreun panou cu informații. Tinerii îl calmează iar el își bagă telefonul la loc în buzunar.
Silviu, organizator, face la rândul lui poze de la înălțime, din balcoanele unor cetățeni. Mai multe persoane se oferă să îl ajute în acest sens, punându-și ”view-urile” de pe balcon la bătaie. E bine, am ajuns și în casele oamenilor, nu doar în preajma lor :)

Seara la cinema, spiritele se calmează iar lumea ocupă în totalitate scaunele, băncuțele și paleții disponibili. În prima seara, publicul majoritar este alcătuit din copii, care chiuie de plăcere la animațiile proiectate ad-hoc și adaptate după situația de la fața locului. În a doua seară, copiii își reiau pozițiile, deși a doua zi e 14 septembrie și începe școala. Dar de data aceasta se proiectează un film documentar serios, de ”oameni mari”: ”Șantier în lucru”, realizat de Sindy QUERE, Guillaume LEBON și Bénédicte VACQUEREL. Dezamăgiți, copiii exclamă: ”Ăăă, haideți băh să mergem, că nu mai e de copii”. Cinematograful în aer liber a rămas de-a lungul timpului activitatea noastră preferată, atunci când vine vorba de activări urbane. Oriunde, oricând și orice ai proiecta, reușita este garantată.

Luni dimineața, când totul se strânge sub coordonarea lui Silviu, un tip din cartier se prezintă și ajută la încărcatul dubelor. Povestea lui, pe scurt, este următoarea: muncește în Anglia ajutând la organizarea de evenimente (unde se ocupă de lumini); se afla în vacanță în România, a apărut în piața Dăbuleni și a cerut unuia dintre voluntari un foc. Acesta i l-a dat și l-a rugat să ajute la instalarea panourilor pentru pictură. A ajutat, după care a întrebat când strângem și s-a oferit să vină și atunci. Luni dimineața a fost într-adevăr acolo. A rămas că, atunci când se întoarce din Anglia, ne caută să facă voluntariat.
Acestea ar fi, pe scurt, o parte din situațiile urbane create în jurul evenimentului comunitar. Cu siguranță au mai fost și altele, pentru că scopul general al acestei activări urbane a fost să stimuleze și să cerceteze astfel de situații. Evenimentul a fost o ediție pilot, care și-a propus să sondeze reacțiile și părerile cetățenilor vizavi de astfel de acțiuni derulate chiar sub ferestrele lor.
Astfel, o piață sezonieră rar folosită a prins viață într-un mod neașteptat pentru locuitorii din preajma sa. La primele ore ale dimineții, Silviu, membru al Asociației Komunitas, lua în primire cheile pieței împrejmuite și incuiate, de la doamna Vera, persoana care se ocupă de administrarea spațiului. Procesul de autorizare, în urma căruia s-a intrat în posesia cheilor pieței a durat aproximativ 3 săptămâni. Pe 12 septembrie, la ora 10, piața era deja descuiată, iar în urmatoarele 2 zile a fost activată și redată temporar comunității, sub motto-ul „haideți să facem piața împreună”.
Programul evenimentului a cuprins ateliere creative pentru copii și adulți, ateliere de ecologie urbană, o zonă în care s-au realizat picturi colective, un cinematograf cu proiecții de animații, scurt metraje și documentare, un spectacol de stand-up comedy, muzică mixată de DJ, toate activitățile fiind gratuite.
Feedbackul primit a fost în general unul pozitiv, cu multe încurajări și cerințe de a reveni în zonă, ceea ce a ne-a prins bine, pentru că uneori nu scăpăm de senzația că se depune prea multă muncă pentu astfel de evenimente în comunitate, în timp ce rezultatele se lasă așteptate; privind din afară, poate că aceste evenimente nu par cine știe ce, dar noi credem că, în realitate, mentalitățile se schimbă prin pași și acțiuni mici. Pe termen lung, ne-ar plăcea să găsim timp și resurse pentru a lucra frecvent la activarea acestui spațiu, implicând și cetățenii, astfel încât, în final, ei să fie cei care îl revendică și îl utilizează într-un mod creativ. Primul pas a fost făcut, rămâne să vedem ce se va mai lega în viitor.
Evenimentul ”Piața de weekend” s-a derulat în cadrul proiectului ”Spaţii urbane în acţiune”, care propune soluții de abordare a trei cartiere din București (Tei, Tineretului și Timpuri Noi), într-o manieră integrată și interdisciplinară, lucrând pe mai multe planuri complementare, care vizează următoarele tipuri de activităţi: cercetare urbană pe tema spațiilor publice din cele trei cartiere, evenimente comunitare și festivaluri urbane, intervenții urbane participative, educație urbană adresată elevilor din cinci școli/licee situate în cele trei cartiere și bazată pe elemente de urbanism, antropologie urbană și implicare civică. Proiectul este coordonat de Asociația Komunitas, se derulează în parteneriat cu Asociația ArtWe, Asociația tranzit.ro, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București și este susținut de grupul de arhitecți studioBASAR. Perioada de desfășurare este 1 mai 2014- 30 noiembrie 2015

Proiectul Spații urbane în acțiune este finanțat prin granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG in România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org, www.fondong.fdsc.ro.  

În evenimentul ”PIAȚĂ DE WEEKEND – Festival stradal în Timpuri Noi” a fost inclus și proiectul ”Cinematograf în aer liber”, proiect  finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Bucureşti, în cadrul Anualei de Arhitectură 2015 cu tema Construind comunitatea. Pentru mai multe detalii accesaţi www.anuala.ro.

Organizatori: Paula Niță, Silviu Marcu, Miruna Tîrcă, Ana Maria Țoni
Colaboratori: Ana Andronic (Buzu), Sandra Bălășoiu, Laurențiu Cernat, Emilian Ciobanu, Emi Ionescu, Ghiorghe Nicușor (Domnu X), Peia Alexandra (Adnana Sun), Măriuca Tocae, Cristea Alexandru Cornel (Ortaku), Alexandru Șerban, Marian Scafaru (Uleiosul), Ana Maria Țoni,  Mihai Vasiu(Tzuc)

Grafică și comunicare
: Paula Niță, Roxana Popescu, Ana Maria Țoni
Voluntari: Alexandru Burlacu, Lucian Calugarescu, Mirela-Mihaela Constantinescu, Marius Alin Cosma, Raluca Dirlea, Gagiu Lorena, Lörincz Mihai-Andrei, Hasnas Matei Vladimir, Diana-Elena Oprea, Popteanu Sorin Stefan, Popteanu Mihai Dragoş , Simona  Georgiana Radu, Dorin Poelincă, Rusu Luciana, Ștefan Sandu, Tudor Stefan, Iulia Tzogy, Alin Voitescu

duminică, 19 iulie 2015

Nominalizări Anuala de Arhitectură 2015

Două activități din cadrul proiectului ”Spații Urbane în Acțiune” coordonat de Asociația Komunitas au fost nominalizate în cadrul Anualei de Arhitectură Bucureşti 2015, la următoarele secțiuni:

-Arhitectură temporară: AcUM (Acumulatorul Urban Mobil), activitate coordonată de arhitecții de la studioBasar
http://www.anuala.ro/proiecte/2015/061/
http://asociatia-komunitas.ro/…/interventii-urbane/246-acum

-Carte de arhitectură: Cartier de Bucureşti, rezultat al cercetării urbane derulate în 3 cartiere bucureștene de antropologul Vlad Cătună, împreună cu o echipă de studenți
http://www.anuala.ro/proiecte/2015/193/
http://spatii-urbane.ro/phosfluorescently-communicate-lead…/

Proiectul ”Spatii Urbane in Actiune” este coordonat de Miruna Tirca (perioada mai 2014 – martie 2015, momentan aflată în concediu de maternitate) si de Anca Tirca (perioada martie 2015 – octombrie 2015).