Proiectul “Dă culoare școlii tale!” initiat de Asociatia Komunitas a fost lansat public printr-o conferință ce a avut loc în 5 noiembrie 2015 și care a fost găzduită cu generozitate de ARCUB Gabroveni.
Proiectul continuă direcția de lucru a Asociației Komunitas de a contribui la împuternicirea elevilor din școli gimnaziale și licee, prin implicarea lor în intervenții participative care au scopul de a schimba în bine, prin pași mici, mediul fizic școlar.
Au răspuns invitației noastre de a vorbi la acest eveniment Raluca Iacob (președintă a Asociației MetruCub – resurse pentru cultură și coordonatoare a proiectului "Susține cultura în educație"), Mircea Toma (președinte ActiveWatch și expert în drepturile omului) și Anca Tîrcă (specialistă în educație și coordonator al proiectului "Dă culoare școlii tale!").
Spre bucuria noastră, au participat mulți elevi, profesori, persoane din ONG-uri implicate în educație, public interesat, astfel că totul s-a transformat într-un eveniment-dezbatere în care s-au pus în discuție în mod cât se poate de deschis probleme ale școlii și ale modelului educațional predominant în școlile din România. Elevii s-au plâns de “aspectul comunist” și de mediul impersonal al școlilor, de faptul că părerile lor nu sunt ascultate sau că inițiativele lor sunt ignorate sau sunt percepute ca fiind “împotriva școlii”. Ne bucură tare mult implicarea directă a elevilor și încurajăm consultarea lor în procesul educațional, ca beneficiari direcți ai școlilor și ai actului educațional. Participarea elevilor în luarea deciziilor care îi afectează în mod atât de direct nu este doar naturală, dar încurajează și formarea lor în spiritul cetățeniei active, al gândirii critice și al abordării proactive. Lucrurile acestea nu se învață din cărți, ci încurajându-i să le exerseze fără a-i cenzura pe motiv că “noi suntem adulți și știm mai bine”.
Intervențiile invitaților au vizat o seamă de teme care constituie contextul proiectului: nevoia de programe culturale în școli, importanța transformării școlilor și pericolele discriminării, precum și adaptarea educației la timpurile pe care le trăim. Raluca Iacob ne-a povestit despre nevoia de programe culturale cu o dimeniune educațională în România, despre beneficiile participării la activități culturale la vârsta formării și despre proiectul “Susține cultura în educație”, pe care îl coordonează. Deși există artiști sau organizații culturale care își doresc să dezvolte programe în școli și deși există deschidere dinspre mediul educațional pentru astfel de programe, lucrurile de multe ori pur și simplu nu se întâmplă. Este nevoie de coordonare, de dezvoltarea unei rețele de profesioniști și organizații, de activități de formare pentru cei implicați, de elaborarea unor strategii și politici bazate pe studii și analize, de alcătuirea unor resurse despre practici în domeniu. Este o provocare atât pentru mediul cultural, cât și pentru cel educațional să dezvolte parteneriate creative pentru a susține prezența culturii în educație, iar inițiativele menite să scurtcircuiteze aceste dificultăți sunt de apreciat.
Mircea Toma a interacționat foarte natural cu elevii prezenți și i-a animat printr-o serie de întrebări-joc: “Să ridice mâna toți cei care se simt bine acasă!” (toate mânuțele erau pe sus); “Să ridice mâna toți cei care se simt la școala ca acasă!” (toate mânuțele erau jos); “Să ridice mâna toți cei care ar vrea să se simtă la școală ca acasă!” (din nou, toate mânuțele erau pe sus). Odată lămurită problema importanței transformării școlilor, acesta i-a provocat pe elevi să se gândească la pericolele discriminării printr-o serie de exemple pe care încă le întâlnim adesea în societate ( “Asta nu e meserie pentru fete/ băieți.”). Cu bucurie am observat că cei mai tineri participanți la eveniment păreau mai convinși de egalitatea de gen decât societatea în ansamblul ei.
Anca Tîrcă le-a vorbit celor din public despre provocări și concepte contemporane în educație: trăsăturile generației “nativilor digitali”, “click’n go kids”, competențele de care e nevoie pentru a funcționa cu bine într-o lume aflată în schimbare rapidă și pe care școala trebuie să le dezvolte, exemple de inițiative educaționale de succes, noile roluri ale profesorului. Modelul “școlii ca o fabrică” (produs uniform, supunere, evaluare pentru conformitate), bazat pe paradigma tradițională a învățării, devenită irelevantă, trebuie înlocuit cu un model al “școlii ca o familie” (așteptări individuale diferențiate, cooperare, evaluare pentru progres), bazat pe o paradigmă modernă, actuală a învățării.
Ne-au bucurat și ne-au dat curaj prezența numeroasă și deschiderea cu care v-ați exprimat părerile. Promitem un proiect frumos și vă așteptăm și la evenimentele noastre viitoare.
Proiectul "Dă culoare școlii tale!" beneficiază de un grant în valoare de 72.473 EUR finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin programul EEA Grants, administrat de Fondul ONG în România. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a EEA Grants sau a Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați http://eeagrants.org și http://www.fondong.fdsc.ro.
Detalii suplimentare despre proiect:
www.asociatia-komunitas.ro
fb.com/ArtaParticipativa
Pagini
- Home
- Despre (About)
- Educație urbană (Urban education)
- Proiecte (Projects)
- Intervenții urbane (Urban interventions)
- Intervenții participative școli (Youth participative interventions)
- Evenimente comunitare (community events)
- Conferințe și expoziții (Conferences and exhibitions)
- Workshops
- Publicații (Publications)
- Articole (Articles)
- Video
- Foto
- Apariții media
- Premii și nominalizări
- Contact
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu