Un domn din cartierul Timpuri Noi joacă tacticos table cu Dorin, un voluntar al Asociației Komunitas, în fosta piață sezonieră Dăbuleni, situată la intersecția străzilor Alexandru Vlahuță, Str. Dimitrie Anghel şi Str Stefan Octavian Iosif. Piața, de obicei goală, împrejmuită cu un gard de sârmă și încuiata, este acum deschisă, plină de oameni și frumos amenajată. În locul tarabelor care o populau acum câțiva ani, piața s-a umplut de oameni, corturi, mobilier urban, panouri de pictat și decorațiuni viu colorate din materiale textile. A rămas astfel pe toată durata weekend-ului 12-13 septembrie 2015, cu ocazia evenimentului comunitar ”Piața de weekend”, inițiat și organizat de asociație.
Domnul cu tablele petrece jucând câteva ore bune în prima zi; revine și a doua zi, iar când se pregătește să plece, îl vede pe Dorin și se hotărăște să mai stea, provocându-l la o nouă partidă. O fetiță colorează de zor cu pensula, pe unul din panourile de la zona Paint Party. Se învârte o după-masă întreagă pe lângă panouri, iar mama ei abia reușește să o ducă acasă. Îi promite că a doua zi vor reveni. ”Venim direct de la școală, mami?” întreabă fetița iar mama ei îi spune că da. Din păcate, a doua zi noi nu vom mai fi, dar am hotărât să lăsăm panourile pentru pictat montate, alături de câteva pensule, vopsea și spraiuri, astfel încât copiii și adolescenții din cartier să mai poată experimenta cu ele. Cu această decizie este de acord și doamna Vera, administratoarea pieței.
Câțiva cetățeni privesc cu binoclul spectacolul de stand up comedy, de la geamul vilei lor situate între blocuri. Câțiva voluntari se amuză de situație, de faptul că sunt atât de aproape de eveniment, dar au ales totuși să privească prin binoclu. Cu toate acestea, în cele din urmă cetățenii coboară și intră în vorbă cu organizatorii. ”Să știți că azi și ieri am dat sonorul încet la televizor, ca să ascult muzica voastră”, spune una dintre doamnele cu binoclul. ”Și azi am pus pariu cu fii-mea că aici e Garcea. Dar când am coborât, am văzut că nu e”. (referindu-se la stand-up comedy) ”Mă bucur că ați dat o pată de culoare cartierului”, încheie ea. Și noi ne bucurăm că au lăsat binoclul la o parte și au venit în piață.
Domnul cu tablele petrece jucând câteva ore bune în prima zi; revine și a doua zi, iar când se pregătește să plece, îl vede pe Dorin și se hotărăște să mai stea, provocându-l la o nouă partidă. O fetiță colorează de zor cu pensula, pe unul din panourile de la zona Paint Party. Se învârte o după-masă întreagă pe lângă panouri, iar mama ei abia reușește să o ducă acasă. Îi promite că a doua zi vor reveni. ”Venim direct de la școală, mami?” întreabă fetița iar mama ei îi spune că da. Din păcate, a doua zi noi nu vom mai fi, dar am hotărât să lăsăm panourile pentru pictat montate, alături de câteva pensule, vopsea și spraiuri, astfel încât copiii și adolescenții din cartier să mai poată experimenta cu ele. Cu această decizie este de acord și doamna Vera, administratoarea pieței.
Câțiva cetățeni privesc cu binoclul spectacolul de stand up comedy, de la geamul vilei lor situate între blocuri. Câțiva voluntari se amuză de situație, de faptul că sunt atât de aproape de eveniment, dar au ales totuși să privească prin binoclu. Cu toate acestea, în cele din urmă cetățenii coboară și intră în vorbă cu organizatorii. ”Să știți că azi și ieri am dat sonorul încet la televizor, ca să ascult muzica voastră”, spune una dintre doamnele cu binoclul. ”Și azi am pus pariu cu fii-mea că aici e Garcea. Dar când am coborât, am văzut că nu e”. (referindu-se la stand-up comedy) ”Mă bucur că ați dat o pată de culoare cartierului”, încheie ea. Și noi ne bucurăm că au lăsat binoclul la o parte și au venit în piață.
Un grup de trei mămici discută între ele la Punctul de Informare, după ce și-au luat
câte un exemplar din raportul de cercetare urbană ”Cartier de București”, pe
care îl distribuim la eveniment. Una dintre ele întreabă insistent ”dar când
mai veniți?”, iar alta îi răspunde serioasă: ”Dar putem să facem noi mămicile
ceva aici, să ne organizăm, uite ce loc potrivit e”. Crește inima în noi după o
asemenea replică. Aceeași mămică ne mulțumește pentru că i-am arătat ce
potențial are această piață vacantă, sau cel puțin rar utilizată. O altă mămică
adaugă: ”Bine că se întâmplă așa ceva, să mai capete copiii abilități, că la
școală nu prea se întâmplă nimic...”
Mămicile care roiesc în piață și în părculețul din jurul
acesteia își telefonează una alteia: ”Hai aici cu copilul, să pictați și să
plantați!”. Ceea ce se și întâmplă – nu ducem lipsă de copii la ateliere, ei
fiind prezenți în orice moment al evenimentului, până seara târziu.
O doamnă care ne
povestește că este profesoară la un liceu tehnic ne spune: ”Sunteți niște
tineri care îmi dați speranță”. Duminică, trei cetățeni diferiți cheamă,
fiecare pe cont propriu, Poliția Comunitară, reclamând gălăgia din cartier. De
fapt, ceea ce îi deranja era atelierul de tobe africane la care participau cu
entuziasm mulți copii. Trei echipaje de poliție vin pe rând, cercetează, se
prind repede care e treaba și raporteaza la superiori: ”Totul este în ordine
aici, nu avem probleme”. Când unul dintre reclamanți trece pe lângă magazinul
de la colțul străzii, bărbatul vânzătoarei, care ne simpatizează, îl gonește
strigând la el: ”Du-te domne înapoi în cutia ta de chibrit, că ți-ai luat cutie
de chibrit, nu parc și piață, ai înțeles?” Soția sa, vânzătoarea, le dă de
știre tuturor curioșilor care îi trec pragul la magazin: ”Nu sunt de la
Primărie, sunt de la Komunitas, o asociație”.
Administratoarea unui bloc din zonă ne încurajează: ”Ce
desene frumoase ați făcut! Ce bine că se întâmplă, în sfârșit, ceva cu piața.
Bine că ați mai scos copiii de la laptop”. Un domn agitat fugărește copiii care
joacă fotbal în preajma unei clădiri abandonate de lângă piață. Copiii ne
povestesc că îi alearga adeseori inclusiv cu șipca, încercând să îi lovească.
Câțiva colaboratori Komunitas se cațără pe clădirea cu pricina, pentru a face
poze de sus întregului eveniment. Când coboară, nenea îi amenință și pe ei.
Scoate telefonul și dă să cheme Poliția, pe motiv că s-a încălcat o proprietate
privată, deși nu există garduri împrejmuitoare sau vreun panou cu informații.
Tinerii îl calmează iar el își bagă telefonul la loc în buzunar.
Silviu, organizator, face la rândul lui poze de la
înălțime, din balcoanele unor cetățeni. Mai multe persoane se oferă să îl ajute
în acest sens, punându-și ”view-urile” de pe balcon la bătaie. E bine, am ajuns
și în casele oamenilor, nu doar în preajma lor :)
Seara la cinema, spiritele se calmează iar lumea ocupă în
totalitate scaunele, băncuțele și paleții disponibili. În prima seara, publicul
majoritar este alcătuit din copii, care chiuie de plăcere la animațiile
proiectate ad-hoc și adaptate după situația de la fața locului. În a doua
seară, copiii își reiau pozițiile, deși a doua zi e 14 septembrie și începe
școala. Dar de data aceasta se proiectează un film documentar serios, de
”oameni mari”: ”Șantier în lucru”, realizat de Sindy QUERE, Guillaume LEBON și
Bénédicte VACQUEREL. Dezamăgiți, copiii exclamă: ”Ăăă, haideți băh
să mergem, că nu mai e de copii”. Cinematograful în aer liber a rămas de-a
lungul timpului activitatea noastră preferată, atunci când vine vorba de
activări urbane. Oriunde, oricând și orice ai proiecta, reușita este garantată.
Luni dimineața, când totul se strânge sub coordonarea lui
Silviu, un tip din cartier se prezintă și ajută la încărcatul dubelor. Povestea
lui, pe scurt, este următoarea: muncește în Anglia ajutând la organizarea de
evenimente (unde se ocupă de lumini); se afla în vacanță în România, a apărut
în piața Dăbuleni și a cerut unuia dintre voluntari un foc. Acesta i l-a dat și
l-a rugat să ajute la instalarea panourilor pentru pictură. A ajutat, după care
a întrebat când strângem și s-a oferit să vină și atunci. Luni dimineața a fost
într-adevăr acolo. A rămas că, atunci când se întoarce din Anglia, ne caută să
facă voluntariat.
Acestea ar fi, pe scurt, o parte din situațiile urbane
create în jurul evenimentului comunitar. Cu siguranță au mai fost și altele,
pentru că scopul general al acestei activări urbane a fost să stimuleze și să
cerceteze astfel de situații. Evenimentul a fost o ediție pilot, care și-a
propus să sondeze reacțiile și părerile cetățenilor vizavi de astfel de acțiuni
derulate chiar sub ferestrele lor.
Astfel, o piață sezonieră rar folosită a prins viață
într-un mod neașteptat pentru locuitorii din preajma sa. La primele ore ale
dimineții, Silviu, membru al Asociației Komunitas, lua în primire cheile pieței
împrejmuite și incuiate, de la doamna Vera, persoana care se ocupă de
administrarea spațiului. Procesul de autorizare, în urma căruia s-a intrat în
posesia cheilor pieței a durat aproximativ 3 săptămâni. Pe 12 septembrie, la
ora 10, piața era deja descuiată, iar în urmatoarele 2 zile a fost activată și
redată temporar comunității, sub motto-ul „haideți să facem piața împreună”.
Programul evenimentului a cuprins ateliere creative
pentru copii și adulți, ateliere de ecologie urbană, o zonă în care s-au
realizat picturi colective, un cinematograf cu proiecții de animații, scurt
metraje și documentare, un spectacol de stand-up comedy, muzică mixată de DJ,
toate activitățile fiind gratuite.
Feedbackul primit a fost în general unul pozitiv, cu
multe încurajări și cerințe de a reveni în zonă, ceea ce a ne-a prins bine,
pentru că uneori nu scăpăm de senzația că se depune prea multă muncă pentu
astfel de evenimente în comunitate, în timp ce rezultatele se lasă așteptate;
privind din afară, poate că aceste evenimente nu par cine știe ce, dar noi
credem că, în realitate, mentalitățile se schimbă prin pași și acțiuni mici. Pe
termen lung, ne-ar plăcea să găsim timp și resurse pentru a lucra frecvent la
activarea acestui spațiu, implicând și cetățenii, astfel încât, în final, ei să
fie cei care îl revendică și îl utilizează într-un mod creativ. Primul pas a
fost făcut, rămâne să vedem ce se va mai lega în viitor.
Evenimentul ”Piața de
weekend” s-a derulat în cadrul proiectului ”Spaţii urbane în acţiune”, care propune soluții de abordare a trei
cartiere din București (Tei, Tineretului și Timpuri Noi), într-o manieră
integrată și interdisciplinară, lucrând pe mai multe planuri complementare,
care vizează următoarele tipuri de activităţi: cercetare urbană pe tema
spațiilor publice din cele trei cartiere, evenimente comunitare și festivaluri
urbane, intervenții urbane participative, educație urbană adresată elevilor din
cinci școli/licee situate în cele trei cartiere și bazată pe elemente de
urbanism, antropologie urbană și implicare civică. Proiectul este coordonat de Asociația Komunitas, se derulează în
parteneriat cu Asociația ArtWe, Asociația tranzit.ro, Direcția pentru Sport și
Tineret a Municipiului București și este susținut de grupul de arhitecți
studioBASAR. Perioada de desfășurare este 1 mai 2014- 30 noiembrie 2015
Proiectul Spații urbane în acțiune este
finanțat prin granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG in România.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org, www.fondong.fdsc.ro.
În evenimentul ”PIAȚĂ DE WEEKEND – Festival stradal în Timpuri Noi” a fost inclus și proiectul ”Cinematograf în aer liber”, proiect finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Bucureşti, în cadrul Anualei de Arhitectură 2015 cu tema Construind comunitatea. Pentru mai multe detalii accesaţi www.anuala.ro.
În evenimentul ”PIAȚĂ DE WEEKEND – Festival stradal în Timpuri Noi” a fost inclus și proiectul ”Cinematograf în aer liber”, proiect finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Bucureşti, în cadrul Anualei de Arhitectură 2015 cu tema Construind comunitatea. Pentru mai multe detalii accesaţi www.anuala.ro.
Organizatori:
Paula Niță, Silviu Marcu, Miruna Tîrcă, Ana Maria Țoni
Colaboratori: Ana Andronic (Buzu),
Sandra Bălășoiu, Laurențiu Cernat, Emilian Ciobanu, Emi Ionescu, Ghiorghe
Nicușor (Domnu X), Peia Alexandra (Adnana Sun), Măriuca Tocae, Cristea
Alexandru Cornel (Ortaku), Alexandru Șerban, Marian Scafaru (Uleiosul), Ana
Maria Țoni, Mihai Vasiu(Tzuc)
Grafică și comunicare: Paula Niță, Roxana Popescu, Ana Maria Țoni
Grafică și comunicare: Paula Niță, Roxana Popescu, Ana Maria Țoni
Voluntari: Alexandru
Burlacu, Lucian Calugarescu, Mirela-Mihaela
Constantinescu, Marius Alin Cosma, Raluca Dirlea, Gagiu Lorena, Lörincz
Mihai-Andrei, Hasnas Matei Vladimir, Diana-Elena Oprea, Popteanu Sorin Stefan, Popteanu
Mihai Dragoş , Simona Georgiana Radu, Dorin Poelincă, Rusu Luciana, Ștefan Sandu, Tudor Stefan, Iulia Tzogy, Alin Voitescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu