luni, 30 martie 2015

”CARTIER de BUCUREŞTI - Tei, Tineretului, TimpuriNoi” Eveniment interdisciplinar de lansare a RAPORTULUI DE CERCETARE SOCIO-ANTROPOLOGICĂ realizat în cele 3 cartiere

Bucureşti, 31 Martie 2015

Asociația Komunitas vă invită, în zilele de 2-5 aprilie 2015, la evenimentul de lansare a Raportului de cercetare urbană “CARTIER de BUCUREŞTI - Tei, Tineretului, TimpuriNoi – cercetare socio -antropologică”, realizat în cadrul proiectului ”Spații urbane în acțiune”.


Evenimentul se va desfășura la sediul Tranzit.ro (București, Str. Gazelei nr. 44, sector 4), într-un cadru interactiv, bazat pe dialog și promovarea ideilor și inițiativelor legate de activarea spațiilor urbane, educație urbană și implicare cetățenească.

Invitaţii speciali care vor susține prezentări în cadrul evenimentului sunt Doina Petrescu (atelier d’architectureautogérée, Paris), Vladimir Us, Vitalie Sprînceană și Mariana Șeremet (Asociația Tinerilor Artiști Oberliht, Chişinău), Laura Panait, Ani Marincean și Diana Galos (Colectiv A, Cluj) și Nicoleta Chiriță (CeRe, Bucureşti).

În zilele de 4 și 5 aprilie va avea loc un atelier de lucru, adresat în special studenților, în cadrul căruia se vor aborda subiecte referitoare la îmbunătățirea spațiilor urbane colective din cartiere și se vor trasa primele direcții și concepte pentru intervențiile urbane din vara lui 2015, care vor fi realizate de studioBASAR în cadrul unei alte componente a proiectului ”Spații urbane în acțiune”. Atelierul va fi coordonat de studioBASAR, Komunitas, aaa, Oberliht şi Colectiv A.

Evenimentul de lansare a Raportului de Cercetare Urbană este organizat în cadrul proiectului “Spaţii urbane în acţiune“ (cea mai nouă inițiativă a Asociației Komunitas), se derulează în parteneriat cu Asociația ArtWe, Asociația tranzit.ro, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București și este susținut de grupul de arhitecți studioBASAR.

Proiectul se desfăşoară în perioada 1 mai 2014-30 octombrie 2015, iar zonele de interes sunt trei cartiere din București: Tei, Tineretului și Timpuri Noi.

Proiectul Spații urbane în acțiune este finanțat prin granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG in România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org, www.fondong.fdsc.ro.

Parteneri media: Asociația Zeppelin, Arhitectura, Arhitext, Think Outside The Box, Bună Dimineața, București!, Creionetica.

Detalii suplimentare se găsesc pe pagina de Facebook a proiectului:

https://www.facebook.com/spatiiurbaneinactiune

Pentru informaţii suplimentare, puteţi contacta persoana responsabilă de comunicare:

Roxana Maria Popescu, m: +40729066789 /email: spatii.urbane@gmail.com
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu