EPISODUL 1: Povestea complicată cu autorizația pentru un eveniment comunitar / Miruna
Să organizezi un eveniment comunitar însoțit de intervenții urbane, într-un parc din București, nu este ceva atât de simplu precum ar putea părea. Să luam cazul particular al proiectului ”Urban Dreamscape”: un proiect participativ de intervenții urbane, intercultural (româno-estonian), mai precis un schimb de tineri cu durata de o săptămână, care a avut loc la București, sub coordonarea Asociației Komunitas și cu finanțare de la programul ”Tineret în Acțiune”.
Propunerile de intervenții urbane în Parcul Carol au fost rezultatul unui proces care a cuprins vizite în teren, sesiuni de brainstorming cu cei 25 de tineri implicați în proiect și discuții de structurare a ideilor apărute. Știam de la bun început că urmează să organizăm un eveniment comunitar în Parcul Carol, însoțit de amplasarea intervențiilor dar nu știam precis ce fel de idei aveau să rezulte. Prin urmare, negocierea autorizației a fost destul de dificilă, în sensul că trebuia să negociem ceva imprecis și nedefinit. Ca o soluție de compromis, am negociat amplasarea unor bănci pe malul Lacului Mic din Parcul Carol, însă în urma workshopului de lemn susținut în cadrul proiectului au rezultat cu totul alte obiecte (ceea ce era de așteptat).
Iată și un scurt rezumat tehnic al obținerii unei autorizații pentru organizarea unui eveniment în spațiul public, un mic ghid folositor oricui dorește să inițieze așa ceva. Because ”sharing is caring”.
Pasul 1: cu minim 30 de zile înainte de evenimentul planificat, redactezi un document îngrijit, în care explici pe larg cine ești, ce intenționezi să organizezi, estimezi un număr de persoane și lași date de contact. Mergi cu acest document la Registratura Primăriei Generale sau, după caz, la primăriile de sector, îl depui și primești un bon cu număr de înregistrare, pe care ar fi bine să îl păstrezi, în caz că nu te contactează nimeni în termen de 30 de zile. Nu știu dacă și persoanele fizice pot face asta, ONGurile cu siguranță. La o adică, o persoană fizică poate găsi un ONG care să îi ofere reprezentare în fața autorităților. Noi, Komunitas, spre exemplu, am făcut acest lucru acum câțiva ani, pentru un grup de studenți de la Arhitectură, care doreau să organizeze un eveniment bazat pe intervenții urbane în fața unui bloc din București.
Pasul 2: aștepți să fii contactat și să te prezinți în fața unei Comisii la Primăria Generală a Capitalei, din care vor face parte reprezentanții diverselor comisii și instituții (circulație, Alpab, poliție etc). Spre deosebire de acum câtiva ani, când eram contactați pe ultima sută de metri, cu 1-2 zile înainte de evenimentul propriu-zis, am observat că s-au mișcat rapid cei de la Primărie. La numai 2 zile de la depunerea solicitării am primit un email (în premieră) de la instituția respectivă, care mă convoca în cursul săptămânii următoare la întrunire.
Pasul 3: mergi în fața Comisiei și îți susții punctul de vedere; trebuie să te menții tare pe poziție și să încerci să obții ce vrei (locul pe care ți-l dorești pentru un eveniment, condițiile derulării evenimentului, durata etc). Bineînțeles, nu este simplu să obții din prima ceea ce dorești și nu întotdeauna rezultatul negocierilor este în favoarea ta. La finalul întrevederii semnezi un Protocol de colaborare, alături de toți membrii Comisiei, Protocol care ulterior trebuie să ajungă la Primar. O dată ce ai semnat, tu ești persoana responsabilă pentru tot. Pe tine te sună jandarmii în ziua evenimentului, tu răspunzi de tot ceea ce se petrece, tu iei amenzi pentru orice neregulă (inclusiv dacă amicii tăi beau bere în spațiul public, în timpul evenimentului).
Pasul 4: ești contactat după câteva zile și mergi iarăși la Primărie să ridici Protocolul semnat și de Primar.
Rezultat final: drumuri și ore numeroase petrecute prin oraș! Puse cap la cap, alături de alți pași suplimentari care uneori trebuie făcuți, rezultă cam 2 zile de muncă full time. Dar nu trebuie să fiți descurajați, treaba merge cât de cât și, comparativ cu câțiva ani în urmă, funcționează chiar mai bine.
Pași suplimentari (făcuți în acest caz): drumuri la Alpab (Administrația Lacuri și Parcuri București), deoarece în joc era amplasarea de obiecte de mobilier urban într-un parc. Pe parcursul acestui proces am aflat un lucru la care nimeni nu se gândise anterior: faptul că Parcul Carol este declarat monument național de patrimoniu, iar amplasarea oricărui obiect în el devin un lucru problematic. Din păcate, Alpab nu a fost o instituție prea cooperantă, ne-au expediat rapid cu promisiuni deșarte că ”revenim noi cu un telefon”, cu aprecieri forțate la adresa inițiativei noastre (”e frumos ce vreți să faceți, dar să vedem cum procedăm, că parcul e monument”) dar fără să își dorească să colaboreze în mod real. Pe scurt, ne-au lăsat baltă cu telefonul, trimițând în schimb un email în care precizau sec că nu avem voie să facem nimic pe spațiul verde, deși la întrevedere ne-au asigurat că vor face tot ce este posibil astfel încât să ne putem derula proiectul și să putem amplasa obiecte de mobilier pe malul apei. Drept urmare, în ziua evenimentului eram destul de confuzi cu privire la ceea ce puteam face și a trebuit să luăm decizii ad hoc.
EPISODUL 2: Zen în Parcul Carol / Miruna
Evenimentul comunitar a fost o reușită și a primit feedback pozitiv de la majoritatea celor implicați. În afară de faptul că au fost amplasate sau testate obiectele de mobilier urban construite în timpul workshopului de lemn din proiectul ”Urban Dreamscapes”, evenimentul a mai cuprins următoarele activități: atelier gratuit de pictură pentru copiii din parc; marcarea unei hărți cadastrale; atelier de hărție mentale; atelier de jonglerie; audiții muzicale. Sentimentul general al zilei a fost unul ”zen”: lume interacționând într-un mod constructiv, relaxându-se sau schimbând păreri; parcul folosit într-un mod alternativ; un ”urban dreamscape” prinzând viață sub ochii noștri.
În general, conceptul care stă în spatele unor astfel de evenimente, pe care Asociația Komunitas le organizează frecvent ca metode de lucru în comunitate, este următorul: urmărim să creăm contexte de interacțiune socială pozitivă și să aducem laolaltă diverse categorii de vârstă sau sociale, angrenând oamenii în activități educative și culturale.
De cealaltă parte a întâmplărilor, faptul ca evenimentul a fost ”zen” per ansamblu, nu înseamnă că nu au existat discuții. Păi să vedem cu cine: au trecut, pe rând, jandarmii și poliția comunitară – au fost cooperanți, au vrut doar să arunce un ochi asupra a ceea ce se întâmpla, ne-au lăsat în pace și nu ne-au incomodat cu o prezență ostentativă; în schimb, paznicii din parc nu ne-au permis să amplasăm nici un obiect de mobilier urban pe spațiul verde, mai precis pe malul lacului mare. Acest lucru s-a legat în mod direct de autorizația de la Alpab, rămasă cumva suspendată și de directivele primite de acolo.
Nu am înțeles de ce totuși anumite evenimente primesc autorizația de a se derula pe spațiul verde, în timp ce un eveniment comunitar complet non-comercial și ne-axat pe profit nu are dreptul să utilizeze acest spațiu. Interdicția nu viza doar amplasarea obiectelor de mobilier construite de participanții în proiectul ”Urban Dreamscape” ci și restul activităților care se derulau.
Ca un amănunt suplimentar, iata doar 3 exemple de acțiuni desfășurate în parcuri bucureștene, pe spațiul verde: festivalul Street Heroes din Tineretului (în timpul căruia se îngrădește o bucată bună de spațiu verde, inclusiv skate park-ul din Tineretului, practic aceste locuri privatizându-se timp de 3 zile), concertul Madonna din Parcul Izvor și proiectul Roaba de cultură din parcul Herăstrău.
Cu toate acestea, ”indicatoarele” pictate de participanții români și estoni, alături de leagănele realizate tot de ei s-au strecurat nestingherite în schema aceasta. Leagănele au avut un adevărat succes: pe parcursul zilei, au fost utilizate de zeci, poate chiar sute de copii și adulți. Au creat un adevărat fenomen social în jurul lor: lume care stătea la coadă, discutând, așteptând să se dea și să se pozeze, aprecieri peste aprecieri, încântare maximă. Leagănele au rezistat fix o săptămână, după care Administrația parcului le-a dat jos, împreună cu ”indicatoarele”. Singurul obiect care a rămas în parc, amintire a ”peisajului urban de vis” a fost o platforma de picnic, legată de un pom pe malul Lacului Mic.
Faptul că am urmărit amplasarea de mobilier urban pe malul celor două lacuri din Parcul Carol s-a bazat pe o observație anterioară a dinamicii zonei, foarte populară printre utilizatorii parcului, dar (aproape) complet lipsită de obiecte de mobilier pe care să poți lua loc. Drept urmare, este o practică obișnuită ca utilizatorii să mute din proprie inițiativă bănci din alte zone ale parcului pe malul celor 2 lacuri. Întotdeauna aceste bănci sunt ocupate sau scanate din priviri de alți doritori. Proiectul nostru și-a propus să vină în completarea acestor practici; ne-am fi dorit să lăsăm mult mai multe obiecte în parc, însă dificultățile legate de obținerea autorizației și lipsa de deschidere din partea instituției Alpab ne-a determinat să conservăm aceste obiecte și să le utilizăm cu ocazia altor evenimente comunitare.
EPISODUL 3: Ce este un parc / Alex
În timp ce Bucureştiul se află în criză de spaţiu public, iar fiecare metru pătrat este o resursă bună de contestat, ocupat şi valorificat, parcurile au devenit un fel de ultim refugiu pentru locuitorii săi. Supragolmerate şi sufocate uneori, parcurile Bucureştiului rămân o alternativă la sărăcia de opţiuni a oraşului, care s-au redus la câteva stereotipuri standardizate: avem de ales între oferta salbei de mall-uri crescute în locul zonelor industriale şi distracţia din centrul vechi, tot un fel de mall, însă în aer liber.
Dacă mall-ul a apărut ca o reacţie a ‚lipsei de oraş’ european din suburbiile americane, odată întors în Europa, mall-ul a transformat prin mimetism însăşi oraşul pe care l-a avut ca model, dintr-un oraş locuit într-unul al consumului aclimatizat. Fenomenul se simte şi în Bucureşti, în zona centrului vechi şi în unele zone pietonalizate recent, unde paradoxal, trecătorii se strecoară pe fâşii din ce in ce mai înguste, deoarece trotuarele cucerite de sub roţile maşinilor au fost re-ocupate cu jardinierele şi umbrelele teraselor de vară.
Dincolo de caracterul lor general de locuri pentru plimbare şi odihnă, parcurile bucureştene împrumută din practicile şi comportamentele oraşului înconjurător. Astfel, în funcţie de localizare şi dimensiune, în unele parcuri avalanşa de interdicţii de utilizare, gestionate de un ecosistem complex de paznici, gherete şi panouri, împreună cu numeroase segregări funcţionale şi spaţiale le transformă într-un fel de vitrine bune doar de admirat, zone protejate în faţa utilizării bucureşteanului, oricum presupusă apriori ca o posibilă agresiune. Aşa cum Central Park a fost creat ca o viziune despre societate, un loc egal accesibil tuturor newyorkezi-lor în inima oraşului, dacă ne uitam la parcurile bucureştene, ce model de societate vedem?
Bucureştenii parcă şi-au redescoperit de curând parcurile (ridicarea interdicţiei de a călca pe iarbă a avut loc doar cu câţiva ani în urmă) însa procesul de recucerire, de utilizare extinsă şi în afara aleilor, a locurilor special amenajate sau activităţilor standardizate se află încă la început. În acelaşi timp, parcurile au fost redescoperite şi de administratie, prin deversarea unor cantităţi impresionante de mobilier rustic, de statui îndoielnice sau aranjamente florale abundente, jocuri de apă şi locuri de joacă cauciucate care de fapt nu fac decât să adâncească integrarea parcurilor într-un fel de Bucureşti generic şi nu le transformă într-o alternativa reală la caracterul dominant al spaţiului public actual.
În acest context a avut loc atelierul de intervenţii Urban Dreamscapes iar zona vizată a fost Parcul Carol. Timp de câteva zile, atelierul s-a dezvoltat în două etape, în prima parte au avut loc discuţii şi vizite pe teren, urmate în partea a doua de lucru efectiv, producţie şi instalare. Participanţii, studenţi şi elevi români şi estonieni, au lucrat în mai multe echipe şi au încercat să răspundă la scara unu la unu la întrebarea ‚Ce este un parc?’. Fie prin intervenţii cu caracter permanent, structuri nomade sau instalaţii simbolice, răspunsurile au căutat să se racordeze la caracterul locului şi la tipologia parcului în context bucureştean.
La finalul atelierului am testat timp de o zi cum poate parcul Carol să funcţioneze şi altfel decât ca un loc de reprezentare şi monumentalitate şi dincolo de un spaţiu pentru plimbare sau odihnă şi cum efortul administrativ de a îl gestiona, îngrădi sau estetiza, s-ar putea transforma parţial şi într-o serie de acţiuni de facilitare a utilizării infrastructurii existente şi de înzestrare a parcului cu instrumente care pot susţine diferite activităţi publice.
Astfel, ne-am imaginat la faţa locului cum puzderia de semne şi indicatoare nu doar interzic orice, ci şi susţin valorizarea şi accesul către elementele parcului, cum locurile de joacă nu sint concentrate doar într-un ţarc special îngrădit, cum accesul la apă este posibil şi încurajat, cum gheretele de pază devin un fel de ‚case ale parcului’ ce gestionează activităţile sau mobilierul public şi cum parcul are mai degrabă curatori şi nu doar paznici ninja.
Concluzii, păreri și întrebări deschise / Miruna
1. Ne întrebăm: este bine să ceri autorizație sau mai bine să acționezi gherilla style, atunci cand vine vorba de intervenții urbane? Politicile oficiale și procedurile de obținere a autorizațiilor necesare pentru propuneri de îmbunătățire a spațiilor publice sunt procese greoaie, care mai degrabă te descurajează. Și atunci, cum este mai bine?
2. Ce a rămas până la urmă din toată povestea noastră:
-amintirea unui peisaj urban ”de vis - urban dreamscape”, cu durata de o zi, încărcat de energie pozitivă și de posibilități;
-o intervenție cu caracter temporar, care ne-a inspirat, care a produs bucurie oamenilor și din care am avut de învățat cu toții;
-certitudinea că niște obiecte minimale de mobilier urbane, construite inclusiv din materiale reciclate au generat atâtea reacții din partea oamenilor, în paralel cu entuziasm și bucurie, ceea ce demonstrează faptul că poți crea interacțiune pozitivă între cetățeni și obține apreciere maximă, cu o investiție minimă.
În opinia mea, nu investițiile de milioane de euro în panseluțe și mobilier urban lipsit de imaginație sunt cheia către crearea unor orașe sănătoase, ci inițiativele grass roots și proiectele participative. Sau, cel putin, proiectele municipalității și proiectele grass roots ar trebui să se completeze unele pe celălalte. Până una alta, ceva nu se potrivea în mintea oamenilor care au utilizat mobilierul nostru, de vreme ce a revenit obsesiv următoarea întrebare: ”Primăria a făcut așa ceva?”.
3. În viziunea noastră, într-un parc se pot organiza și astfel de evenimente comunitare, care au nevoie de un buget minim și de mult voluntariat. Parcurile, în afară de faptul că sunt locuri pentru plimbări uzuale și ținta unor amenajări costisitoare, ar trebui să fie și locuri în care oamenii pot socializa într-un mod activ și constructiv, evenimentele comunitare având potențialul de a stimula astfel de comunități.
