Miruna Tîrcă este antropolog social, licenţiată în filologie şi etnologie (Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti), cu diplomă de master în antropologie şi dezvoltare comunitară (SNSPA). Totodată, este membru fondator şi preşedintă a Asociaţiei Komunitas, un ONG care şi-a propus să identifice cât mai multe modalităţi de a practica ştiinţele sociale aplicate. Miruna a iniţiat şi a coordonat unele dintre primele proiecte de educaţie urbană din România, adresate elevilor de şcoală generală şi de liceu.
Pionieratul educației urbane pentru copii și adolescenți a avut loc în România alături de Asociația Komunitas, înființată în 2006 de un grup de tineri absolvenți de sociologie și antropologie, pe care în prezent o conduc. De la științe sociale până la pedagogie alternativă și educație non-formală utilizate în proiectele derulate, nu a mai fost decât un pas, iar membrii fondatori ai organizației au devenit o combinație inedită de antropologi-sociologi-activiști-traineri-educatori non-formali. Pe lângă cercetările sociale derulate în ultimii ani, care au stat la baza tuturor proiectelor și intervențiilor Komunitas, membrii și colaboratorii asociației au conceput o metodă inovatore de educație non-formală pentru copii și adolescenți, pe care au botezat-o în premieră ”educație urbană”. În prezent, termenul se regăsește din ce în ce mai des în proiectele altor ONGuri, la fel ca și preocuparea pentru acest tip de educație adresată tinerilor.
În abordarea Asociației Komunitas, educația urbană este văzută ca un tip inovator și interdisciplinar de educație, care își propune să îi familiarizeze pe tineri cu diverse noțiuni legate de mediul urban sau de dezvoltarea urbană. Ea se bazează pe elemente specifice mai multor domenii: antropologie urbană, urbanism, arhitectură, educație civică - pe care le combină într-un mod inedit și prietenos, pe înțelesul tinerilor;
Când vorbim de educație urbană ne referim la un anumit tip de pedagogie care încorporează diverse modalități de lucru. Educația urbană se raportează la întregul oraș ca la o imensă sală de clasă. Care ar fi scopul unei astfel de discipline? În primul rând, să îi familiarizeze pe tineri atât cu noţiuni de bază legate de mediul construit, mediul social, planificare şi proiectare urbană, antropologie şi studii urbane, cât şi cu aspecte referitoare la utilizarea spaţiului public, artă publică, democraţie participativă în ceea ce priveşte dezvoltarea urbană locală, activism civic, implicare şi responsabilitate. Toate aceste demersuri ar putea să îi apropie pe tineri mai mult de oraşul în care locuiesc şi să-i înveţe să-l perceapă în diverse moduri; să devină curioşi vizavi de istoria acestuia şi felul în care s-a dezvoltat; să le stimuleze dorinţa de a explora spaţiile urbane, de a analiza mecanismele vieţii sociale urbane şi de a-şi apăra oraşul, atunci când este cazul. În urma unui astfel de proces educaţional, ei ar deveni cetăţeni mai conştienţi, mai implicaţi, mai activi şi mai responsabili.
ilustrație realizată de Ana Lemnaru
O alta întrebare esențială, care de altfel ni s-a şi adresat în repetate rânduri este următoarea: de ce ar fi nevoie de o astfel de educaţie, de ce este ea importantă? După părerea mea, marea miză a educaţiei urbane ar putea fi următoarea: faptul că îşi propune să îi înveţe pe tineri să înţeleagă oraşul ca fapt social şi cultural, să îl perceapă ca pe o structură vie şi vibrantă, aflată într-un proces continuu de devenire.
Deşi aceste lucruri sunt poate evidente pentru unii dintre noi, persoane pentru care oraşul este obiect de studiu (antropologi, istorici, geografi), obiect al muncii sau al exprimării (arhitecţi, urbanişti, artişti), el nu este la fel de inteligibil pentru marea parte dintre cetăţeni, fie ei copii, adolescenţi sau adulţi. Cu toate acestea, în formularea inspirată a Ancăi Ginavar, într-un număr mai vechi al revistei Urbanismul - „oraşul este specialitatea tuturor”. De fapt, dacă stăm să ne gândim mai bine, oraşul ar trebui să fie specialitatea tuturor – dar ce facem dacă nu avem în mână instrumentele necesare pentru a deveni, a ne simţi şi a acţiona ca nişte „specialişti”? Cum procedăm atunci?
Din astfel de întrebări şi reflecţii s-a născut şi ideea educaţiei urbane, un instrument util şi necesar în contextul problemelor urbane contemporane, care ar putea să îi ajute pe oameni, în special pe cei tineri, să devină „specialişti în oraşe”, sau cel puţin să îşi dezvolte curiozitatea de a cunoaşte şi de a înţelege mai bine spaţiile urbane în care trăiesc, acţionând în consecinţă.
Iată și câteva dintre metodele pe care Asociația Komunitas le utilizeaza frecvent în proiectele sale de educație urbană:
• realizarea de materiale video pe tematici urbane, bazate pe tehnicile antropologiei vizuale, ale filmului documentar și ale filmului activist - o metodă eficientă care îi poate determina pe tineri să descopere, să exploreze, să investigheze și să analizeze prin lentila camerei video diverse realități urbane, stimulându-i în același timp să devină mai curioși și mai atenți vizavi de problemele sau resursele orașului;
• realizarea de fotografii pe tematici urbane - o metodă educațională atractivă atât pentru tinerii de gimnaziu, cât și pentru cei de liceu. Surprinderea în imagini a diverselor ipostaze ale orașului poate contribui în mod direct la dezvoltarea creativității și aptitudinilor vizuale ale tinerilor, la stimularea simțului de observației și a capacității de analiză, dar și la descoperirea incitantă a unor aspecte urbane mai puțin observate;
• realizarea de hărți mentale, instrument cu ajutorul căruia ne putem da seama cum percep și cum își reprezintă tinerii spațiul urban, dar și ce fel de informații, prejudecăți sau repere dețin. În același timp, realizarea unei hărți mentale pe tematici urbane îi introduce pe tineri într-un proces de analizare și reflectare asupra mediului cotidian pe care îl accesează;
• realizarea de produse artistice pe teme urbane: stickere (abțipilde); stenciluri; colaje etc - sub forma derulării de ateliere practice, în urma căruia elevii își dezvoltă creativitatea, punând în comun idei și resurse, în acelați timp având ocazia să înțeleagă și să parcurgă etapele necesare: brainstorming de idei; grafică și design; printare; expunerea sau utilizarea produselor finale;
• exerciții de proiectare și simulare comunitară, în care elevii proiectează cartiere și vecinătăți, utilizând machete, ulterior negociază spațiile publice și destinația acestora acestora sau, prin intermediului jocului de rol intră temporar în diverse posturi, adeseori conflictuale (Investitori, Reprezentanți Primărie, Jurnaliști, Cetățeni), învățând să își apere drepturile sau să își negocieze pozițiile;
• realizarea unor intervenții participative de îmbunătățire a unor spații din curtea școlii sau din vecinătatea acesteia, printr-un proces colectiv de concepere, structurarea și implementare efectivă a unei idei.
Pentru detalii, trimiteri suplimentare și resurse educaționale create, vă rugăm consultați acest PDF.
