Modulul de intervenții participative la Colegiul Tehnic ”Petru Rareș” a avut loc in cadrul proiectului Spaţii Urbane în Acţiune și a cuprins o serie de ateliere interactive. Atelierele au debutat cu o sesiune de brainstorming, în timpul căreia elevii au fost rugați să se gândească la nevoile pe care le au în cadrul spațiului de învățământ și să treacă pe post-it-uri individuale lucrurile care le plac și cele care le displac în liceul lor. Ulterior, liceeni au evaluat ideile si le-au ierarhizat in funcție de importanță, rezultand 3 propuneri finaliste.
Următoarele ateliere s-au axat pe dezvoltarea ideilor de interventie aparute in cadrul brainstormingului din atelierul anterior. Elevii care au participat au inteles cum se pune in practica un proiect. In prima parte a atelierului am discutat din nou fiecare idee care a aparut pentru interventie. Deoarece toate cele 3 propuneri finaliste în sesiunea de Brainstorming erau amplasate în curtea liceului, am masurat spatiile si am intocmit schite de releveu. Pe baza schitelor au fost discutate punctele tari si punctele slabe ale interventiilor si au fost ierarhizate in functie de importanta. De asemenea, s-au identificat mai multe propuneri de amplasare, pentru a fi discutate cu Directorul liceului.
Elevii au discutat interventiile cu Profesorul de sport, spre a cere acordul si cateva solutii pentru implementarea acestora, deoarece una dintre propuneri era legată de reconstrucția gradenei de pe terenul de sport. Din analiza resurselor a rezultat faptul ca putem implementa doar două dintre idei, pe care le-am si detaliat pana la finalul atelierului.
Atelierul s-a desfășurat pe durata intregii zile, deoarece gradena are o lungime de 20 m și reabilitarea ei a necesitat mai multe etape. Eleviilor le-au fost prezentate etapele de lucru și regulile de comportament și utilizarea a uneltelor și materialelor. În cadrul discuției de început, elevii și-au asumat responsabilitatea pentru anumite sarcini și s-au pus de acord asupra modului în care vor colabora. În acest moment au fost numiți lideri pentru cele 2 echipe. Pe parcursul desfășurării discuțiilor cu elevii, unul dintre voluntari a realizat lucrarea de sudură a cadrului metalic deoarece această operațiune necesită calificare și este , în același timp, periculoasă pentru tineri.
Echipa 1 a fost responsabilă de demontarea de pe cadrul metalic a scandurilor vechi și de înlocuirea acestora cu unele noi. Acesta operațiune s-a desfășurat în etape, pentru fiecare modul de gradenă. Placile de cherestea rindeluită și panourile de OSB au fost tăiate la dimensiunile cadrului și prinse în șuruburi. Elevii au fost asistați la tăiere de către cei 3 voluntari.
Pe măsură ce Echipa 1 monta lemnul pe cadrul metalic, Echipa 2, care a fost responsabilă cu realizarea decorațiilor pentru gradenă, a realizat diverse combinații de culoare. Deoarece vopselurile au fost cumpărate în culori primare, acestea au fost amestecate spre a se obține nuanțele dorite.
Echipa 2 a trebuit să se coordoneze foarte bine cu echipa 1, deoarece lucrarile nu se puteau realiza în același timp, iar vopsirea suprafețelor a trebuit planificată și pentru a lua în calcul timpii de urcare a vopselei.
Probabil că această activitate a avut cel mai mare impact, deoarece a solicitat foarte multe resurse din partea tuturor celor implicați. Presiunea timpului, dar și motivația, i-au determinat pe elevi să lucreze surprinzător de bine impreună. Trebuie spus că elevii din acest Colegiu Tehnic aveau deja câteva experiențe de lucru cu unelte, ceea ce a făcut posibil ca un proiect atat de mare să poată fi realizat într-o singura zi. Elevii fost foarte motivați și de faptul că intervenția lor va rămâne în liceu, fiind un motiv de mândrie, mai ales în condițiile în care nu au observat alte investitii vizibile.
Echipa 3 a realizat un spațiu de socializare compus din aproximativ 30 de paleti.
Elevilor le-au fost prezentate etapele de lucru, regulile de comportament și utilizarea uneltelor și a materialelor. În cadrul discuției de început, elevii și-au asumat responsabilitatea pentru anumite sarcini și s-au pus de acord asupra modului în care vor colabora. Elevii au primit din partea direcțiunii acceptul pentru amplasarea ansamblului în vecinătatea intrarii elevilor, și nu pe gazonul de lângă terenul de sport, unde elevii îl gândiseră inițial.
Aceste modificări de ultim moment au necesitat o nouă sesiune de generare de idei și luarea unor decizii rapide. Elevii s-au jucat direct cu paleții și au incercat diferite organizări. Acest mod de lucru le-a fost mai facil decăt reprezentarea grafică, deoarece puteau observa exact cum arată. O astfel de schimbare poate crea confuzie, dezamăgire și situația a devenit un pic tensionată. Pentru a restabili ordinea au fost redistribuite echipele și discutate din nou noile schimbări, până când s-a ajuns la o întelegere.
În acest caz cele 3 echipe au lucrat separat, fiecare element în parte. Operațiunile generale au constat în șlefuirea și reparatea paleților, apoi prinderea acestora și, spre finalul zilei, finisarea și decorarea obiectelor.
Spațiile pe care elevii și-au pus amprenta pot fi văzute în fotografiile de mai jos:
Serie de ateliere îndrumate de Andreea Lipan
Voluntari: Oana Luiza Mihai, Alina Farcas, Cristi Stoian
Proiectul ”Spații urbane în acțiune” este coordonat de Asociația Komunitas, se derulează în parteneriat cu Asociația ArtWe, Fundația Tranzit, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București și este susținut de grupul de arhitecți studioBasar.
Proiectul ”Spații urbane în acțiune” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene, accesaţi www.eeagrants.org, www.fondong.fdsc.ro
Detalii suplimentare pe pagina de Facebook a proiectului:
https://www.facebook.com/spatiiurbaneinactiune
Mai multe fotografii din timpul intervenției la Colegiul Tehnic ”Petru Rareș” se pot vizualiza aici:https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1608367369406285.1073741854.1450996658476691&type=3
Pagini
- Home
- Despre (About)
- Educație urbană (Urban education)
- Proiecte (Projects)
- Intervenții urbane (Urban interventions)
- Intervenții participative școli (Youth participative interventions)
- Evenimente comunitare (community events)
- Conferințe și expoziții (Conferences and exhibitions)
- Workshops
- Publicații (Publications)
- Articole (Articles)
- Video
- Foto
- Apariții media
- Premii și nominalizări
- Contact
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu